Mihăiță și sâmburele de avocado

 Bună! Eu sunt Mihăiță și am și eu o poveste de spus. Una mică, mică, foarte mică, cât un sâmbure de... avocado! Da, nu sunt foarte priceput la rime, dar mă pricep la mâncat... ciocolată! Dacă aș participa la un concurs de mâncat ciocolată, aș câștiga sigur! Aș fi pe primul loc! Dar povestea mea nu este despre ciocolată, ci despre... avocado. Sau avocado cu ciocolată!

 Mamei mele îi place să mănânce avocado. Nu știu de ce. Mie nu îmi place deloc. Nici cum arată și nici cum miroase. Gustul? Nu știu, dar sigur nu e bun. Așa știu eu. Ei, și mami mă tot roagă să gust din avocado. Dar eu nu vreau. Nu vreau și nu vreau. Sigur nu e bun. Ce poate fi mai bun decât ciocolata? Dar aveam să aflu în curând că nu știam un lucru. Avocado poate fi un fruct special.

 Totul a început cu un sâmbure de avocado. L-am găsit pe masa de la bucătărie. Probabil că mama gătise din nou ceva cu avocado! Uitându-mă mai bine la el, sâmburele era chiar un pic amuzant. Am început să mă gândesc: oare cum arată pomul în care crește avocado? Chiar eram un pic curios. Păi, hai să aflăm. Atunci am ieșit în curte, am împrumutat lopățica surorii mele și am facut o mică găurică în pământ. Am pus acolo sâmburele și gata! Asta a fost.

 A doua zi mi-am amintit că plantele trebuie udate. Hmmm. Aveam la îndemână doar ciocolata cu lapte de la micul dejun. Așa că am ieșit un pic afară, să îi torn viitorului meu pom de avocado o picătura de lapte cu ciocolată. Sigur o să îi placă. Nu e nimic mai bun pe lume decât ciocolata! Ce s-a întâmplat mai departe.. Nu o să vă vină să credeți, dar e adevărat! Promit!

 Dintr-odată în fața mea a apărut un duh. Duhul din sâmburele de avocado. Era verde, cu nasul rotund și galben, și cu urechi maro ca de șoricel. Ce mai arătare!

 "Salutare prietene! Eu sunt Duhul din Sâmburele de Avocado. Sunt închis aici de mult timp, dar tu m-ai eliberat. Ciocolata ta mi-a dat energie! Drept răsplată, îți pot îndeplini trei dorințe. Care sunt acelea?"

 Nici nu am apucat bine să mă gândesc la un răspuns, că o și aud pe mama strigându-mă:

 "Mihăiță, ți-ai făcut patul? Te-ai spălat pe dinți? Ți-ai făcut temele?"

 Prima dorința a venit imediat:

 "Vreau să fiu singur acasă!"

 "Sigur prietene!"

 Duhul s-a răsucit de trei ori la stânga, de la trei ori la dreapta, a bătut din palme de cinci ori și a zis:

 "Ce copilul și-a dorit,

 Duhul i-a îndeplinit!"

 Și gata. Eram singur acasă. Nimeni să mă certe, nimeni să îmi spună ce să fac sau ce să nu fac.

 "A doua dorință, prietenul meu, care este?"

 Nici la a doua dorință nu a fost nevoie să mă gândesc prea mult.

 "Vreau să am ciocolată! Multă ciocolată! O veșnicie de ciocolată!"

 Duhul s-a răsucit de trei ori la stânga, de la trei ori la dreapta, a bătut din palme de cinci ori și a zis:

  "Ce copilul și-a dorit,

  Duhul i-a îndeplinit!"

  Nu mai văzusem atâta ciocolată laolaltă. Eram foarte fericit! Și nici nu trebuia să o împart cu nimeni!

  "A treia dorință, prietenul meu, care este?"

  Aici m-am gândit un pic. Doar trei secunde.

  "Vreau să am jucării. Multe jucării. O veșnicie de jucării!"

  Duhul s-a răsucit de trei ori la stânga, de la trei ori la dreapta, a bătut din palme de cinci ori și a zis:

   "Ce copilul și-a dorit,

   Duhul i-a îndeplinit!"

   Ziua care a urmat a fost de poveste. Fără program de masă, de somn, de teme. Am mâncat multă ciocolată și m-am jucat până seara târziu. Cred că un pic de tot mi-a fost dor de familie, dar nu prea mult. M-am culcat fericit pentru că și a următoarea zi avea să fie la fel de frumoasă.

   A doua zi am luat-o de la capăt. Eram foarte fericit.

   A treia zi am luat-o de la capăt. Dar eram un pic trist.

   A patra zi am luat-o de la capăt. Dar eram un pic mai mult trist.

   A cincea zi, m-am trezit foarte trist. Burtica mă durea foarte tare și îmi era dor de toți ai mei. Aș fi vrut să vina mama să ma ia în brate. Aș fi băut un ceai de mentă. Aș fi mâncat o supă de pui. Aș fi vrut ca sora mea să vină să ne jucăm împreună. Aș fi vrut sa vină tata să mă certe că nu m-am spălat pe dinți și că am mâncat prea multă ciocolată. Orice. Dar nu puteam să schimb nimic. Duhul din sâmburele de avocado mi-a îndeplinit dorințele.

   Am ieșit afară și am început să plâng în grădină, udând sâmburele cu lacrimile mele.

   "Hei, prietene! De ce mă deranjezi? Lacrimile tale sunt sărate și mă ustură! Joaca e în toi în lumea duhurilor, iar tu nu mă lași să mă joc!

   "Îmi pare rău duhule, dar nu mă tot abține, sunt foarte trist!"

   "Păi de ce? Ți-am îndeplinit cele trei dorințe și tu ești mai trist ca niciodată!"

   "Așa este, doar că nu mi-am pus dorințele potrivite".

   "Îmi pare rău, nu trebuia să te grăbești. Dar dacă vrei să te ajut, îți pot spune asta:

   De familie ți-e dor?

   Fii din nou ascultător!

   Și atunci a mea magie,

   Va fi ruptă pe vecie!"

   Și duhul a dispărut. Nu am înțeles ce a vrut să spună. Dar m-am hotărât să nu mai plâng. Mi-am făcut ordine la jucării, am pus ciocolata în cămară, mi-am pus pijamalele, m-am spălat pe dinți și m-am culcat în patul meu alături de Pongo, cățelușul meu de pluș.

   A doua zi de dimineața m-a trezit un pupic pe obraz.

   "Buna dimineața! Am pregătit micul dejun. Vrei un sandviș cu avocado?"

   "Da! Vreau! Te iubesc mami!".

   O îmbrățișez pe mami strâns de tot.

   "Mihăiță, de unde avem atâtea jucării?"

   Glasul surorii mele mă face și mai fericit.

   "Și de unde atâta ciocolată în cămară?" mă întreabă tata.

   Da, acum chiar că sunt cel mai fericit! Toată familia mea este acasă iar eu sunt din nou copilul lor!

Și-uite așa am povestit,

Ceva nemaiauzit!

Sper că ți-a plăcut, copile,

Și să povestim cu bine!